O șansă. Măcar una

Te-ai întrebat vreodată unde se duc felicitările acelea de carton și cu plic, când nu le mai găsești? Probabil după șosetele din mașina de spălat sau după invitațiile de nuntă. De acord. Și totuși, unde? Ne bucurăm când le deschidem, ne aduce măcar o frântură de zâmbet când le citim, apoi le lăsăm pe undeva, căci ni se pare parcă prea ofensator față de cei ce ni le-au trimis să le aruncăm imediat la coș. Apoi, după un timp, când facem curat, uneori le găsim printre hârțoage. Le vedem plicurile atipice printre alte facturi îngălbenite, le verificăm discret, deschizându-le doar puțin, ca să nu le privim în ochi, și le aruncăm cu teancul - de data asta având scuza că a trecut ceva timp de când le-am primit și oricum nu mai avem loc prin dulapuri. Acesta este sfârșitul, poate nedrept, al unor bucățele de carton pe care cineva căruia nu-i ești indiferent a scris ceva cu gândul la tine.

Bun. Să spunem că nu vreau să le arunc. Și-atunci, ce să fac cu ele? Nu stau bine nici pe birou, nici pe masa de cafea, pe perete nici nu mai zic. Ele stau bine în plic. Iar plicul ?... În timp se va forma un teanc care tot într-un dulap va fi uitat până la următoarea curățenie generală… Dar am spus că nu le arunc și mă țin de cuvânt ! Și ? Și teancul crește… Și uite-așa ne-am gândit să schimbăm ceva.

Nu, nu avem o soluție magică pentru cele care se odihnesc acum printr-o cutie cu amintiri, printr-o carte sau stau cuminți prin tot felul de locuri unde le punem noi cu gândul să nu ne mai deranjeze. Le putem da, însă, pe viitor, o altă viață în care să strălucească, să ne înfrumusețeze habitatul, să adauge personalitate locului pe care îl numim „acasă”.